®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

Ea…

Bella si motivul pentru care a venit in Forks

“Clătitele erau preferatele mele. Ale mele şi ale ei.

Era o simpla zi de duminica. Doar eu, mama, Phil – tatal meu vitreg, si Margaret. Mama era la fel de aeriana ca de obicei. Mereu cu zambetul pe buze, mereu pusa pe sotii. Phil isi ocupase locul de onoare, in capul mesei, un obicei de-al lui pe care il pastram cu sfintenie. Mama se casatorise cu Phil in urma cu zece, iar eu aveam pe atunci doar sapte ani. Nu a fost un soc pentru mine, cum ar spune multi, nu a fost un soc pentru ca il cunoscusem pe Phil de cand aveam patru-cinci ani. Fusese eliberarea mamei de iubirea tatei. Fusese o perioada grea, dificila, greu de inteles in conceptia ei de copil. Copilul meu.

– Hmmm, Bella iar ai gatit meniul meu preferat? Lasagna! O ador! Esti o bucatareasa iscusita, nu ca alte persoane pe care le cunosc eu, a mimat el inspre mama. Am inceput sa rad, mereu facea asta.

– Adica? a sarit ca arsa mama, vrei sa spui ca eu, marea si superba Renee Dwyer nu gatesc bine?

– Corect! Iar castigatorul este – frumoasa si inegalabila mea sotie – Renee.

Cu totii am inceput sa chicotim, pana si Margaret era fericita de glumele lor prostesti, de atitudinea fara grija a parintilor nostrii. Margaret are doar trei ani si noua luni. Este cea de-a doua fetita a mamei si fetita scumpa si draguta a lui Phil. Cand am implinit eu doisprezece ani, mama a aflat ca era insarcinata cu Phil. Au fost foarte fericiti cand au aflat ca or sa mai aibe o fetita in jurul lor. Dupa ce aceasta s-a nascut totul a ramas neschimbat, doar mai multa dragoste de oferit unor fete foarte rasfatate. Margaret m-a indragit din prima clipa, la fel si eu pe ea. Un copil scump cu ochii albastrii ca mare, nasul micut si dintii perfecti. Parul ei castaniu buclat si gropitele ii dadeau aura perfecta de ingeras, chiar daca era un dracusor cand venea vorba de stat cuminte.

Dupa ce am terminat masa eu am ramas in bucatarie sa strang totul. Mama a plecat in gradina pe care o aveam in spatele casei, o gradina plina cu tot felul de soiuri de flori, iar Phil a plecat in parc cu Margaret.

Restul zilei a decurs la fel de repede precum a inceput.

Lacrimile mi se prelingeau pe obraji si tot strigam acelasi lucru de mii de ori: De ce ea? De ce nu eu?

David, prietenul meu sau cel putin asta credeam ca este, ma santajase. Imi jurase ca daca nu aveam sa ii fac rost de zece mii de dolari pana la pranz ceva groaznic se va intampla. Nu il crezusem, credeam ca este la fel ca toti idiotii cu care ma jucasem pana atunci, fara prea mult creier. Cand am ajuns la spital doi politisti m-au intampinat. Detectivul Taylor si Detectivul Jennifer. Ei se ocupau de “cazul” surorii mele.

– Caz? Ce caz? A fost un accident, nu? Am intrebat eu bulversata.

– Ne pare rau domnisoara, Swan, dar lucurile nu au decurs tocmai asa. In parc, astazi, la orele doua patruzeci si cinci de minute s-a comis o crima. Este o infractiune care se pedepseste intre 25 de ani si tot restul vietii la inchisoare.

– Crima?

– Da! Am arestat un suspect. David Santana. Il cunoasteti?

– Da, il cunosc! De la scoala. S-au auzit niste zvonuri ca fusese implicat intr-un trafic de droguri si ca in urma unei razii a pierdut marfa, dar nu mai stiu nimic de el de .. de azi de dimineata.

– De azi de dimineata? Cum asa? V-a contactat domnul Santana?

– Da, m-a amenintat ca daca nu ii fac rost de zece mii de dolari pana la pranz o sa se intample ceva ce o sa regret.. doar nu credeti ca.. respiratia mi se taiase. Genunchii mi s-au inmuiat si am avut nevoie de suportul detectivului Taylor pentru a ma aseza.

– Ei bine, domnul Santana in urma raziei efectuate de politie a pierdut toata “marfa” de care dispune. Politia nu a reusit sa il captureze la momentul acela, insa din surse sigure ni s-a afirmat zvonul cum ca “seful” sau cel care ii adusese toata marfa ii cerea banii pe heroina pe care o pierduse, asta insemnand suma de zece mii de dolari. Domnul Santana s-a panicat si astfel a apelat la cineva de incredere, adica la dumneavoastra. Numai ca rezultatul nu a fost tocmai unul bun, dumneavoastra l-ati refuzat, asa ca s-a simtit dator sa va arate ce veti pierde ca l-ati refuzat. L-a urmarit pe tatal dumneavoastra vitreg in parc si a profitat de neatentia acestuia, caci tocmai se intalnise cu un coleg de serviciu si purtau o discutie, cum spuneam a profitat de momentul de neatentie al acestuia, a trecut in fuga pe langa sora dumneavoastra care se juca in nisip si a infipt un cutit in inima si s-a facut nevazut de la locul faptei. Tatal dumneavoastra a apelat serviciul de urgente 911, dar era prea tarziu pana cand a ajuns salvarea si politia. Totusi in urma investigatiilor domnul Santana a fost gasit la cateva strazi departare cu arma crimei asupra lui.

Nu imi venea sa cred ca auzeam. Parca revedeam un serial vechi cu politisti care descurca itele unei crime. Niciodata nu credeam ca aveam de gand sa experimentez asta pe propria mea piele. Alte rauri de lacrimi mi-au parasit ochii. Eram devastata. Am auzit printre plansetele mele isterice daca vreau sa depun marturie impotriva lui la tribunal, astfel ar primi inchisoare pe viata. Raspunsul meu a fost unul rece, afirmandu-le ca voi fi acolo.

Cand am vazut-o pe  Margaret intr-unul dintre acei saci negri si urati din filme am inceput sa plang din nou. Mama nu a putut sa o vada, a suferit enorm, a fost o tragedie pentru un copil ca ea. A fost o tragedie pentru oricat de matura ma credeam eu.

Dupa funeralii, tribunal si socoteli incheiate cu Phoenix, Arizona am venit in Forks. Nu inainte sa ii trimit pe parintii mei departe, undeva unde nu vor mai auzi de Phoenix niciodata. Undeva unde cenusa nu se transforma in ceva nou. Undeva unde pasarile de foc nemuritoare sa nu mai existe. Undeva unde Margaret sa ramana in inimile lor ca o pasare nemuritoare, decat ca o cenusa ce nu va mai deveni niciodata o fetita de trei anisori si noua luni mereu cu zambetul pe buze. Mi-am pierdut increderea in aceste fiinte josnice care se numesc iubiti, mi-am pierdut increderea in suflete pereche, mi-am pierdut increderea in fericirea vesnica. Mi-am pierdut increderea in tot.

Advertisements

4 responses

  1. Pingback: Ea… « Too Late…

  2. Wow.Foarte tare,mie mi-a placut:x
    Mai ales semnificatia primei propozitii:>

    September 5, 2010 at 6:51 PM

  3. dienuta1

    Foarte draguta povestea1dar in acelasi timp trista!
    Cine ar putea sa omoare un copil!?Decat canibali!Ce idiot fara creier si inima!Spor la 7…care lipseste de vreo 2 luni cred!

    September 6, 2010 at 4:37 PM

  4. e atat de trista, nu-mi vine a crede.. cat de josnic poate fi sa ucida o copilita…
    bft in continuare…

    September 25, 2010 at 4:09 PM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s