®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

Posts tagged “too

Se pare ca tot eu trebuie sa explic…

OK, se pare că tot eu trebuie să explic ce se întâmplă aşa că e de datoria mea să vă anunţ că nu credem că vom mai continua acest fic. Nu am avut încă o discuţie cu Gaby legat de ce se va întâmpla mai departe, dar am ruga-o pe Gaby undeva prin Decembrie să continuăm, dar a spus că are treabă legat de şcoală şi nu am vrut să o oblig să facă ceva. A rămas că mă va căuta ea şi vom stabili dacă vom continua sau nu. Până acum nu am mai primit niciun răspuns, aşa că nu ştiu ce se va întâmpla cu acest fic.

Mie una mi-a făcut plăcere să lucrez la acest fic, Gaby este o fată minunată, iar personajele au fost foarte ascultătoare, înţelegându-ne ideile şi punând în practică tot ce le-am rugat noi să facă.. Pe de-o parte îmi este milă de acest fic, căci ştiu cât am lucrat pentru el, atât pozele, cât şi planurile casei şi acţiunea.. Într-un timp mă gândisem să continui eu, dar fară Gaby nu mai este acelaşi farmec care era atunci când eram două. Era funny, plin de imaginaţie, de râsete, de idei noi, dar singură nu cred că pot duce acest fic la locul lui cuvenit – undeva foarte sus.

Dacă reuşiţi să o convingeţi pe Gaby să mai continue eu sunt aici 🙂

Pupici,

Theo

Advertisements

Ea…

De acum puteti sa cititi motivul Bellei pentru care a venit in Froks!

Este un motiv la care m-am gandit multa vreme si pe care l-am scris in mai multe etape, etape de genul: scriam un rand, stergeam, mai scriam unul, mai stergeam.. tot asa.

Gaby a fost de acord cu “minunatul” trecut al Bellei, asa ca am facut totul in cunostinta de cauza.

Gasiti totul in pagina denumita Ea..

Pupici si noapte buna,

Theo~

P.S. Stie cineva ceva de Gaby? N-am mai vazut-o de ceva timp si nu mi-a lasat nici un mesaj nimic… Ma intreb doar pe unde o fi pentru ca nu am mai vorbit cu ea de cand m-am intors…

Astept orice informatie la adresa mea de mail: theo_petcan@yahoo.com


Asta o sa fie greu de anuntat…

Huh…pai cum sa incep.. Gaby are niste probleme tehnice  cu “minunatul” ei calculator, asa ca nu o sa o mai vedem o vreme… [ei, hai ca nu a fost asa de greu de zis]

dap, stiu si eu am reactionat: “si capitolul 7?”

Pai, acum ce pot sa zic… il voi scrie eu…sau cel putin sper ca voi reusi..pentru ca nu stiu ce ar trebui sa fac [chiar daca avem ideile scoase pentru ca eu si gaby stim si cum o sa se termine fic-ul :))]  dar ma gandesc ca imi era mult mai usor sa scriu cu gaby pe capul meu..pentru ca ea mereu imi zicea ca..”noi nu mai terminam capitolul asta?”, iar eu ziceam “pai de abia am scris 12 pagini, de abia mi-am intrat in mana”..iar gaby ma batea la cap cu “e suficient, doar posteaza-l, vrei sa devenim macelarite? o sa ne omoare fetele daca nu postam”… “ok, ok, postam…”

In principiu cer doar un lucru… nu ma presati va rog… pentru ca trebuie sa scriu si capitolul 33 si ultimul din fic-ul meu, cel cu care v-am atras pe voi sa imi cititi randurile prostesti: “O Straina” si sunt devastata de idee. Chiar speram ca la acest capitol, gaby se va putea revansa scriind mai mult [:))] dar gaby a mea si-a luat vacanta cu tot cu calculator [:))], pai o sa ii uram lui gaby insanatosire grabnica pentru calculator si speram sa o vedem cat mai repede!

Pupici,

Theo!~


Concurs!

Se pare ca Twilight Saga Fan a lansat un concurs unde cititorii de fic-uri pot sa voteze fic-ul lor preferat! La numarul 24 de afla si Too Late scris de mine si Gaby!
Link-ul il gasiti AICI!~

Ne-ar parea bine sa vedem ca toate cititoarele noastre ajung pe acolo sa dea un vot si pentru noi.

Le urez multa bafta tuturor!

Pupici,

Theo~


Capitolul 6

I'm Here For You

Capitolul 6 il puteti gasi AICI!

Asteptam parerile voastre! Speram sa va placa!

Enjoy!


Casa Cullenilor

Sa aruncam o privire la cum arata casa Cullenilor in ficul nostru “Too Late”..

Casa Fam. Cullen


Masinile clanului Cullen

Hehehe, sa va prezint masinile clanului Cullen!

Brabus Mercedes Benz E V12 – Masina pe care o foloseste Carlisle Cullen

Porche Carrera – masina pe care o foloseste Esme Cullen

Volvo C30 – masina pe care o foloseste Edward Cullen

Chevrolet Corvette ZR1 – masina preferata a lui Carlisle Cullen

The Hummer H3 – masina preferata a lui Emmet Cullen

Porche 911 Turbo – masina pe care o foloseste Alice Cullen

Mercedes ML – masina pe care o foloseste Emmet Cullen

_________________________________________________________________

Sper ca v-au placut masinile familiei Cullen!

Enjoy!

Theo~