®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

Capitolul 5

Capitolul 5

“Palma pe care am primit-o m-a durut mai mult decât toate celelalte la un loc.” Şi nu mă plâng, poate pentru că am meritat-o din plin.

Am revenit în prezent când am simtit mâna Bellei pe obrazul meu. M-am uitat în ochii ei şi avea multe sentimente expuse în ei. Puteam să o citesc atât de uşor. Furie, ură, dezgust, milă, durere, tristeţe şi avea o strălucire demonică în ei. Orice ar fi, nu e de bine. Când o lacrimă a căzut pe obrazul meu a început să se aplece uşor. Ce are de gând să facă? Am rămas uimit când i-am simtit limba atingându-mi obrazul. Se simtea atât de bine, îmi doream să rămână acolo, să continue să facă ce a început. Un sentiment s-a aprins în mine în acel moment. Cred că nu am mai simţit aşa ceva de când cu Victoria. Ea reuşea să scoată totul din mine. De la cel mai rău sentiment până la cel mai drăgăstos.

A continuat să îmi lingă obrazul şi încet încet se îndrepta spre gura mea. Are de gând să mă sărute? Asta înseamnă că şi ea simte ceva pentru mine? Nu, nu cred că este asta. Mi-a zis că mă urăşte. Cred că acum îşi doreşte să fi murit în accident. Dar, dacă nu simţea nimic pentru mine înafară de ură de ce face asta?

Când mi-a atins în sfârşit buzele am simtit ceva asemănător cu un fulger. Parcă am fost eloctrocutat. Asta a dus la naşterea altor sentimente în mine. Acum simteam cum un foc îşi făcea apariţia în inima mea şi cum se răspandea în tot corpul. Oare a simtit si ea asta? Doamne, cred că nu am mai sărutat pe nimeni aşa. Sărută atât de bine. Cred că are multă experienţă, dar nu cred că este la fel ca celelalte fete de la şcoală. Nu cred că ea se culca cu orice băiat i se pare atrăgător. Nu am putut rezista mult fără să respir şi a trebuit să mă retrag, deşi cel mai mult îmi doream să nu se termine niciodată, dar nu aveam ce face.

Un tuşit m-a scos din ameţeala produsă de sărut. Era tata. Când m-am uitat la el parcâ îmi cădea lumea în cap. Nu l-am mai văzut niciodată atât de trist, atât de posomorât.

„Mă scuzaţi, doar că, ei bine, el m-a provocat!” a spus Bella. Da, aşa este, eu am provocat-o. Dar ea are ceva în minte..De aia m-a sărutat. Ce n-aş da acum să am puteri supernaturale şi să pot citi gândurile oamenilor. Dacă nu ale tuturor, măcar ale ei, deşi o pot citi foarte bine nu înseamnă că nu se poate preface. Îşi poate pune o mască pe care nu o poate desluşi nimeni. Işi închide sentimentele în ea, exact cum am făcut eu în tot acest timp. L-am închis pe vechiul Edward într-un seif de unde nu a putut ieşi până acum. Şi uitaţi unde m-a adus totul.

„Cred că o merita. Cel mai bun leac împotriva lui este….acela că nu există.” Da tată, aşa am zis şi eu mereu. Ştiam că nu mai am scăpare, nu mai puteam scăpa de gaura neagră care m-a înconjurat. Dar, eu ştiu că undeva, în adâncul meu, mai este o fărâmă de speranţă, fie ea cât de mică. O speranţă că există cineva în lumea asta care mă poate schimba complet. Poate să fiu din nou cum am fost înainte de toate astea.

Ştiu că în tot acest timp l-am făcut pe tata să sufere enorm de mult. Pe toată familia, nu numai pe el. Mama este tristă tot timpul, Alice a avut o perioadă în care nu mai era cum este ea de obicei, un spiriduş hiperactiv. Înainte era mereu fericită, ai fi putut crede că lua nişte pastile speciale pentru a o ţine în formă toată ziua, să fie fericită non-stop şi să toace la cap pe toată lumea în legatură cu haine şi despre modă. Faza asta a ţinut câteva luni. Acum a mai revenit la normal. Este din nou hiperactiva şi fericită, dar mie mi se pare o faţadă în faţa unora. Pentru că, pentru unii nu are de ce să fie fericită. Este veselă numai în preajma prietenilor noştrii, cu care eu sincer nu prea am vorbit în ultimul timp. Şi Emmett? Despre el ce să spun? Ştiţi cum este el, un uriaş pe dinafară şi un ursuleţ pe dinăuntru. Şi el a fost la fel după toată chestia care s-a întâmplat a încetat să mai facă glume, era mai tot timpul tăcut, nu mai zâmbea tot timpul…

Am fost trezit din gândurile mele când l-am auzit pe Charlie povestind cum s-a întâmplat accidentul. Faţa mi s-a crispat. Charlie nu ştie că eu am fost cel cu care a făcut accidentul. Cred că mă va aresta, dacă nu mă va omorî direct.

Bella l-a întrebat pe tatăl său dacă vrea să îi aducă ceva. La mine nu cred că o să vină cineva, poate mama, deşi mă îndoiesc că ar lăsa-o tata să sufere şi mai mult. Şi eu aş face la fel. După toate prin cate a trecut…Dacă aş fii în locul tatei, i-aş tăia orice legătură cu mine, m-aş trimite cat mai departe de ei.

După ce Carlisle a vorbit cu Bella, a plecat din salon. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Bella m-a întrebat dacă vreau şă îmi aducă şi mie ceva. Wow, dar chiar se întâmplă ceva cu ea. Încă uitându-ma pe pereţii albi ai salonului i-am spus că vreau budincă. La fel ca tatăl ei.

Poate dacă nu era Victora, cu ce mi-a făcut, nu aş fi devenit ce am fost până acum. Înainte eram un baiat normal, ca toţi ceilalti. Sigur, erau mereu fete în jurul meu, dar atunci nu le băgam în seama. Le lăsam să vorbească singure…

Victoria nu fusese o persoană rea, poate era doar imaginaţia mea sau dorinţa mea nesăbuită de a da vina pe altcineva, deşi subconştientul meu realiza nestingherit că eu fusesem idiotul! Da, eu! De ce? Simplu, eu mereu am fost un idior împuţit care nu era în stare sa facă nimic, poate că nici acum nu sunt mai breaz, dar totşi nevinovăţia sufletului meu crispată într-o petală a unui sărut mi-a frânt orice legătură cu realitatea, alungându-mă într-un univers alternativ, un univers al dezolării şi nefericirii veşnice.

Dorinţa mea idioată de a fi perfect, de a mă putea ridica la standardele unei fericiri veşnice aproape că mi-a adus contrariul, acum mă mulţumesc cu simplu fapt că existenţa mea nu aduce injurii decât celor cărora vreau, dar poate că cei de lângă mine suferă inconştient de comportamentul meu.

Topirea infernului nu ar fi dus decât la un lucru, la acela că indisponibilitatea creaturii umane de a înţelege perfecţiunea irealului este mult prea jos, pe când însăşi irealitatea îi râde in faţă metamorfozându-se cu realitatea, lăsând subconştientul să adoarmă intr-un vis al nefericirii veşnice curmate de o aglomerare a informaţiei transmisă printr-un simplu foc al unei arme. Creativitatea se prăbuşeşte într-un lagăr al inconştientei din care nu mai poate fi trezită, permiţând improbabilităţii să se detaşeze de univers, lăsând loc doar posibilului inimaginabil…

Conştiinţa mea o luase razna, probabil era de la morfină sau de la medicamentele pentru durere, căci altfel nu îmi imaginam de ce gândurile mele se detaşau constat de subiect, probabil pentru a mă proteja, dar protejarea creaturilor care au ajuns într-un stadiu mult prea avansat de idioţenie nu intră în programul celor de la „SalvareaJigodiilor.com”.

Îmi doream să mă pot schimba, metamorfozându-mi sufletul, legându-mă de un adevăr dureros care m-ar fi aruncat fără să îmi dau seama într-o altă parte a minţii mele… dezolarea.

Am ales opţiunea cea mai simplă: aveam de gând să mă schimb.

Când Bella s-a întors a doua zi cu budinca promisă, m-am prefăcut că dorm, dar după ce a plecat am mâncat şi am lăudat-o în sinea mea. Când în sfârşit am scăpat de spitalul acela, de patul idiot în care fusese înlănţuit mai bine de câteva zile, am deschis pentru prima dată o carte în care se vorbea despre viaţă, stil, maniere şi tot ce aveam nevoie pentru a mă schimba. Nu voiam să mă schimb doar de dragul Bellei, ci pentru că voiam să le arăt tuturor că sunt mai mult decât las să se vadă. Am acceptat învins teoria, ascunzându-l pe Edward cel rău şi chipeş într-un loc ciudat al minţii mele. L-am privat de viaţa mea, de gândurile mele, de faptele mele bune, de comportamentul meu ciudat, l-am privat de tot. Nu voiam să îl las să rătăcească prin mintea mea, dejucându-mi planurile, aşa că ieri i-am făcut ceremonia de luare adio. A acceptat înfrânt că era vremea să mă lase să îmi trăiesc viaţa, deşi m-a ameninţat că atunci când v-a simţi chiar şi un singur gând de ezitare despre comportamentul meu se va întoarce. Mai puternic, mai distrugător decât fusese vreodată până atunci. Asta m-a speriat puţin căci nu ştiam cum ar fi trebuit să acţionez, având în vedere că fusese ideea mea.

Şcoala avea să înceapă în curând şi pentru mine. Am aşteptat acele zile ca pe un tort cu cea mai delicioasă glazură, ca pe darul cel mai de preţ din viaţa mea..ca pe ceva important.

Ajunsesem la şcoală cu o oră înaintea celorlalţi. Când am zărit-o aproape că am simţit că inima avea să mi se oprească. Nu am avut timp să analizez în ce era îmbrăcată. Pur şu simplu am luat-o de mână şi am târât-o spre debaraua îngrijitorului nostru tembel – Burke.

– Nu îţi fac nimic! Poţi să stai liniştită măcar o secundă? Şi aşa îmi este greu să îmi trag piciorul după mine, acum te mai trag şi pe tine.

– Dă-mi drumul Edward! A mârâit ea! Nu vrei să te pui cu mine, nu?

– Nu! Aşa că taci şi urmează-mă!

A oftat învinsă şi m-a urmat în debara.

– Uite, îmi pare rău OK? Nu am vrut! Din prima zi m-am purtat ca un nemernic cu tine şi merit toată ignoranţa ta, chiar o merit. Mai ales că după tot ce se întâmplase, ca să fie totul „superb” am mai dat şi peste tatăl tău! Nu am vrut serios, doar că, ei bine, m-am înfuriat când am văzut că pur şi simplu nu am putut să îţi fac faţă, a fost umilitor pentru mine, dar jur – Bella mă asculţi? – JUR că m-am schimbat!

Discursul meu nu o „înmuiase” deloc! Aşteptam măcar o reacţie din partea ei, dar nu! S-a mulţumit să mă mutileze pe viaţă!

În fracţiunea de secundă în care am văzut cum îşi ridica genunchiul spre mine, nu am reuşit să fac nimic, decât să aştept impactul! Iar atunci am ezitat! Cu toată fiinţa mea, cu toată puterea mea! Cu tot ce aveam în mine. Şi atunci am răbufnit! Promisese, iar acum se întorsese!

– Curva dracului! Ipocrită fără pic de sentiment în tine! Nenorocit-o! am să ţi-o plătesc! Te urăsc cu toată fiinţa mea!

Dar nu m-a auzit! Tot ce am auzit eu, în schimb, au fost tocurile ei tăbăcind coridorul, plecând de lângă mine şi urmând traseul spre clasa de biologie! Am plecat de la şcoală. M-am întors acasă, Esme şi Carlisle erau plecaţi la muncă, am dat cu uşile şi mi-am turnat într-un pahar imens toată votca pe care am găsit-o în casă. Am vrut să dau shoot un pahar de jumătate de ’kil de votca, dar era imposibil. Am băut totul cât de repede am putut şi mi-am scos de la naftalină pachetul de ţigări! Am fost mort până a doua zi de dimineaţă! Şi o dată cu moartea mea, a murit şi Edward cel bun!

Acum este pauza de prânz. La Biologie, Cullen nu a venit deloc, se pare că a chiulit, sau poate a plecat acasă pentru restul zilei. Ah, ce bine ar fi să nu-i mai văd mutra măcar incă o zi în plus.

Am mers spre cantină împreună cu Jasper şi Emmett. Am început să mă am din ce în ce mai bine cu ei. Emmett mereu destinde atmosfera cu glumele sale, chiar dacă unele sunt de prost gust uneori. Iar cu Jasper în preajmă mă simt foarte bine, parcă radiază calmul din el.

– Hei Bella! A ciripit Alice când am ajuns la masă.

– Bună Alice, şi tu Rose. Am spus în timp ce mă aşezam.

– Bună. A răspuns şi Rose.

– Oh, am uitat să vă spun. În weekend petrecere la mine acasă. Sunteţi cu toţii invitaţi.

– Petrecere? Cu ce ocazie? M-a întrebat Rose.

– Este ziua mea!

– Şi de ce nu ne-ai spus până acum? Acum trebuie să mergem să îţi luam cadouri, să facem shopping pentru hainele perfecte pentru petrecere. Trebuia să ne spui mai de mult. A început Alice să se plângă.

– Îmi pare rău. Nu am avut ocazia să vă spun până acum. Şi nu îţi face griji Alice, sunt sigură că te vei descurca, ai timp destul pentru a face tot ce ai nevoie. Şi, în plus, nu trebuie să îmi luaţi cadouri. Le-am spus. Adică „Hello”, am deja tot ce am nevoie şi oricum nu este nevoie să îşi cheltuiască banii pe mine.

– Cum adică să nu îţi luam cadouri? Normal că îţi luam! Drept cine ne iei? A început Rose să îmi ceara socoteală.

– B-bine. Cum vreţi voi. Am spus în timp ce Alice venea spre mine.

– Yupy! Avem petrecere în weekend! O să ne distrăm atât de mult! A început să ţopăie în spatele scaunului meu. Dintr-o dată m-a ridicat şi m-a îmbrăţişat atât de strâns încât nu mai puteam respira.

– A-Ali-ce! Nu-n-u po-t s-ă res-pir. Am spus găfăind.

– Oh, îmi pare rău Bella. A spus ea dându-mi drumul.

– Mersi că mi-ai dat drumul. Acum pot respira cum trebuie. Am spus inspirând adânc.

– Pe cine ai mai invitat la petrecere? Sper că nu le-ai invitat pe fufele alea trei, sau pe alţi proşti din şcoala asta.

– Uff, încă nu am invitat pe nimeni, dar speram să mă ajutaţi voi cu asta.

– Normal că te ajutăm! Este majoratul tău nu? M-a întrebat Rose.

– Dap, majoratul. Câţi ani credeai că fac? Am întrebat chicotind.

– Eh, am întrebat şi eu ca să fiu sigură.

– Bella! Îţi dai seama câte avem de făcut în doar patru zile? Trebuie să ne apucăm imediat de pregătiri. Îmi spui tu pe cine vrei să inviţi şi eu fac invitaţiile? Sau te laşi pe mâna mea?

– Cred că mă las pe mâna ta cu asta. Mâine mergem la shopping da? Le-am întrebat pe fete. Nu cred că băieţii vor să meargă împreună cu noi la cumpărături. Cred că ar fi un coşmar pentru ei.

– Gluuuuuuuuuuumeşti??? Aş da orice să fiu acolo să vă văd dezbrăcate, apoi îmbrăcate, apoi dezbrăcate din nou! Mormăia cu gura până la urechi Emmet!

– Emmet! Închide gura, deja ne-ai făcut de mâncare din cap până în picioare! Porc misogin ce eşti! Şi era bluza mea preferată! Halal frate mai eşti şi tu! Se smiorcăia Alice din spatele bluzei ei albastre cu o vestă scurtă, ce îi punea uşor în evidenţă sânii ei mici. Am chicotit!

– Emmet! Honey, am mimat-o eu pe Irina, poţi să îmi cumperi cel mai tare cadou pe care îl găseşti, atâta timp cât depăşeşte cel puţin două mii de dolari, am continuat eu fluturându-mi genele provocator.

– Jasper! Să mergem! Trebuie să îmi sparg puşculiţa.

Rose, Alice, eu şi Jasper am izbucnit în râs instantaneu. Nu numai ce spusese ne făcuse să râdem, dar tonul, mimica totul era şocant de amuzant.

– Unde vrei să te duci acum Emmett? Suntem la şcoală, este abia pauza de prânz. Vrei să chiuleşti? Nu că ar fi o problemă pentru tine oricum. A spus Jasper începând să râdă. Am început şi noi să râdem imediat după el. Emmett a rămas câteva clipe pe gânduri şi apoi a început şi el să râdă. Cred că se gândea la faptul că a uitat unde se află acum. Faţa pe care o avea cand se gândea ne-a făcut să râdem şi mai tare.

– Dar, ştiţi, ar fi o idee bună să chiulească. Şi nu numai el, ci şi noi, restul. Pentru că avem multeee de făcut. A început Alice să ciripească când ne-am liniştit.

– Alice! Nu trebuie să chiulim ca să terminăm la timp ce avem de pregătit. I-am spus puţin iritată că o ţinea într-una că nu vom avea timp să pregătim totul.

– Dar, Bella! Avem multe de făcut! Trebuie să folosim timpul pe care îl avem cât mai bine!

– Alice, Bella are dreptate. Dar, totuşi, ca să fie ca amândouă, ce ziceţi dacă mergem doar la ora următoare şi la ultima plecăm? A spus Rose.

– Bună idee iubito! A laudat-o Emmett pe Rose.

– Off, bine!(Bella) Bine din partea mea!(Alice) Am spus Alice si eu în acelaşi timp.

– Deci aşa râmâne. Ne vedem în parcare după ora asta. Acum hai să mergem. A spus Jasper. Şi ne-am îndreptat fiecare spre ora lui.

După ora, ne-am întalnit cu toţii în parcare şi am decis să mergem acasă la Alice si Emmett să facem o listă cu ce avem nevoie pentru petrecere. Când să intru în maşină, Emmett a strigat să stăm puţin şi să ne apropriem. Ne-am uitat puţin ciudat la el, şi apoi unii la ceilalţi şi am ridicat din umeri. Am închis portiera de la maşină şi m-am îndreptat spre el. Ne-a spus că are chef de puţină distracţie. L-am întrebat ce are în minte şi a zis că s-a gândit la o întrecere. Ei s-au aranjat pe cupluri şi eu singură. Am început să mă simt ciudat atunci. Parcă mă simţeam singură, sau exclusă. Am scuturat din cap ca să scap de sentimentele alea. Cum ei erau cate doi, am decis să pornim când claxonez eu. Alice a mers cu Jasper în maşina lui BMW M3 gri şi Rose cu Emmett în maşina sa: Mercedes ML negru . Eu m-am urcat în maşina mea mult iubită şi m-am pregătit să pornesc. Am claxonat şi am apăsat pe acceleraţie. Destinaţia finală? Casa Cullen.

Ghiciţi cine a caştigat! Normal că eu! Am cea mai tare maşină! Jasper a ajuns al doilea si Emmett ultimul. Ha! L-am bătut la propriul joc. Cred că e supărat foc acum. Când am ieşit din maşină m-am îndreptat spre casă şi am bătut. Oh, nu. Sper să nu deschidă chiar Cullen. Sper să fie părinţii lor acasă. Aşa îi cunosc şi eu.

Dar, nu. Se putea să am eu norocul ăsta? Tocmai el a fost cel care a deschis uşa.

– Swan. Ce vrei?

– Bună şi ţie Cullen. Să mă laşi să intru, asta vreau.

– Şi dacă eu nu vreau să te las?

– Oh, nu vrea băieţaşul să mă lase înăuntru. Ei bine, trebuie.

– Uite că eu nu vreau să te las să intri.

– Oh, dar ce e cu comportamentul ăsta? Parcă ziceai că te-ai schimbat? L-am întrebat sarcastică.

– Ei bine, uite că nu m-am schimbat. Am rămas acelaşi ca înainte. Poate sunt chiar şi mai rău acum. Voiam să văd dacă mă crezi când ţi-am zis că m-am schimbat. Şi se pare că m-ai crezut măcar puţin dacă te miri că mă port aşa.

– Ha! Nu te-am crezut câtuşi de puţin. Cei ca tine nu au pic de leac.

– Mă bucur că fac parte din categoria aia. Pentru că nu vreau să mă vindec.

– Eh, nu-mi pasă. Acum lasă-mă să intru.

– Nu, nu vrea-

– Ce nu vrei Edward? A întrebat cineva din spatele meu. M-am întors şi am văzut-o pe Alice practic fierbând de furie.

– Swan vrea să o las să intre în casă şi eu i-am zis că nu o las. Nu are ce căuta aici.

Deja începea să mă înfurie. Dacă nu se dă din uşă în clipa asta o să îl strâng de gât.

– Ba are ce căuta aici! Eu am invitat-o pentru că avem multe de pregătit pentru petrecerea de ziua ei! Chiar în clipa asta te dai din tocul uşii înainte să te toc eu pe tine şi să te pun la fiert ca apoi să te mâncăm cu toţii!

Alice acum practic scotea fum pe urechi. Cred că dacă nu eram atât de furioasă pe Cullen începeam să râd.

– Ha ha ha! De parcă mi-e mie frică de tine piticanie. Eu am ieşit de aici. Nu am de gând să stau intr-o companie atât de proastă.

– Ce mă bucur că pleci! Am început să îi râd în faţă.

– Încetează Swan. Că de nu o să o păţeşti.

– Edward! Încetează şi pleacă o dată. Nu mai am chef de prostiile tale. De ce nu poţi fi cum erai înainte? Mi-e dor de frăţiorul meu mult iubit care nu se comporta ca un bădăran cu prietenii mei.

– Hai lasă-mă. Ştii că nu mai sunt cine eram. Şi nu mai vorbi despre asta de faţă cu persoane ipocrite.

Eram prea prinsă în gânduri ca să îi mai pot răspunde. Deci e adevarat ce mi-a zis Alice în prima zi de şcoală. Edward chiar ascunde ceva. Şi se pare că înainte nu era aşa bădăran cu toată lumea. Chiar mă întreb oare ce ascunde. Aş vrea să îl cunosc pe vechiul Edward. Poate dacă era şi acum cum era înainte am fi devenit prieteni buni.

– Hai Bella intră.

M-am trezit din visare când am auzit vocea lui Alice invitându-mă înăuntru. Se pare că Edward a plecat şi ceilalţi au intrat înăuntru. Stai, am zis cumva Edward? De când îi spun eu aşa? Poate de când ai început să simţi puţină simpatie pentru el? A întrebat o voce din capul meu. Nu am băgat-o în seamă şi am intrat înăuntru.

– Mama şi tata nu sunt acasă deocamdată. Vor veni mai târziu. Mi-a spus Alice în timp ce ne conducea spre camera de zi.

M-am aşezat pe canapea şi m-am uitat în jur. Era o camera foarte frumos decorată, totul în jurul meu se afla într-o armonie perfectă de portocaliu şi crem. Canapeaua pe care stăteam eu era de un crem spre alb care te făcea să te gândeşti la o ciocolată albă, dulce, provocator de apetisantă. Televizorul gigantic din faţa mea îmi confirmase pentru a mia oară că tipii ăştia nu se jucau cu banii. La stânga canapelei mele se afla o alta mai mică, de aceeaşi culoare. Covorul pătrat din mijlocul camerei era, din nou, colorat în crem şi portocaliu. Măsuţa care îi stătea străjer covorului era o măsuţă fină de culoarea stejarului. Adoram sufrageria aceea. Emmet s-a gândit că ar trebui să ne arate, oops – scuze, să îmi arate colecţia lui de filme, numai că uitase că în loc de „A walk to Remember” băgase DVD-ul cu „Katy perversa”. Toată lumea s-a pus pe râs din cauza idiotului habit pe care îl avea de a se uita la filme porno. Am sărit peste incident.

Ne-am apucat să facem lista: invitaţii, ornamente, băutură, mâncare, lista cu invitaţi, shopping rochii, shopping pantofi, shopping pentru băieţi…Aveam o listă foarte lungă. Cred că Alice avea dreptate în legătură cu timpul…

Pe băieţi i-am expediat rapid la cumpărăturile de mâncare, băutură şi decoraţiuni, dar asta nu înainte ca Alice să le facă o listă cât mine de lungă, calculându-le fiecare cent de care ar avea nevoie, dându-le o sumă precisă pe care nu ar fi avut cum să o depăşească, căci drăcuşorul avea capul mai rapid ca un calculator. Emmet a început să înjure pentru că voia şi el să îi mai rămână măcar de o gumă de mestecat.

– O gumă de mestecat cu nicotină, nu-i aşa frăţioare?

– Termină, Alice! M-am lăsat!

– Daaaaaa, cum să nu!

– Şi eu fumez… mă rog, în Phoenix fumam. Nu am mai fumat de când am venit aici. M-am eschivat eu.

– POFTIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIM???????????? Au sărit cu toţii.

– Ce? e ilegal? Tehnic vorbind e ilegal.

– N-Nu îmi vine s-să cred. Şopti Alice.

– Nici mie! O imită Rose.

– Calmaţi-vă sunt bine! Acum… ce urmează?

Alice începuse iar să facă planuri, timp în care am scos o hârtie de o sută de dolari şi i-am înmânat-o fără să ne vadă nimeni, lui Emmet. I-am mimat în limbajul fumătorilor să cumpere două pachete de ţigări pentru petrecerea mea. A înţeles! M-am minunat că nu era chiar atât de idiot.

Destinaţia pentru cele mai bune rochii era, evident, Seattle. drumul a fost fain, întreceri între fete. Alice şi-a scos de la naftalină Porche-ul Turbo 911, iar Rose BMW-ul ei M6 decapotabil. Când am parcat în faţa Mall-ului din Seattle toate persoanele ne priveau ca pe nişte ciudate cu prea mulţi bani. Alice a ne-a condus la raionul pentru îmbrăcăminte, timp în care se tot prostea pe acolo, făcând-o pe ghidul. La machiaje s-au schimbat rolurile, Rose era ghidul nostru.

Rochiile pe care le proba Rose, erau ciudat de extravagante, dar toate o complimentau atât de bine. Până la urmă a rămas la o rochie neagă de seară, scurtă şi o pereche de pantofi roşii cu tocul de zece centimetrii. Şi-a ales până şi o poşetuţă neagră care să se asorteze cu rochia.

Alice s-a simţit perfect pentru a se da în stambă. A tot cotrobăit prin rochiile Mall-ului până când a găsit o rochiţă perfectă pentru mărimea ei. Rochiile care ar fi trebuit să îi ajungă la genunchi îi treceau lejer de genunchi, iar cele care ar fi trebuit să fie scurte, îi ajungeau până la genunchi. Era amuzant să o vezi cum se roşeşte la faţă, apoi se luminează, apoi se roşeşte din nou, parcă era un fel de bec contra muştelor sau nuuuuuu, era o alarmă de detectare a prafului. Cum se apropia vreo particulă de praf de ea se înroşea, cum se afla într-un mediu curat se lumina şi tot aşa. când i-am explicat teoria lui Rose ne-am pus pe un râs diabolic, râs care a enervat-o pe Alice, căci a crezut că râdem de rochia ei. Eu am făcut slalom printre rochii, ţintind o rochie ciocolatie perfectă. Am probat-o. Mi-a plăcut aşa că am luat-o.

– Honey! Ce machiaje ne recomanzi? A întrebat Alice cu tonul perfect de piţipoancă înrăită. M-a pufnit râsul.

– Păi, ţie, având în vedere că porţi o rochiţă scurtă, de culoare albastră ţi-aş recomanda un machiaj nu foarte strident, care să îţi pună în evidenţă ochii, şi pentru buze doar un lip-stick pentru luciu.

Rose a continuat să ne dea indicaţii la amândouă, până când totul a fost în regulă. Am plecat de acolo fericită că Alice îşi găsise rochie, într-un final, căci nu mai aveam răbdare.

Când ne-am reîntors în Forks, am propus să oprim la mine.

– Woooaaahh!! Cât îmi place casa taaaaaa!!! A început să se hiperventileze Alice.

– Ah, Alice, nu vreau să ne lăsam maşinile în stradă, ştii e puţin cam nasol dacă o să vadă vecinii toate maşinile astea scumpe în faţa casei mele. Şi aşa m-am certat cu tata pe tema asta.

– OK. Dar unde le ducem?

– În garaj la mine, bineînţeles.

Am căutat prin maşină idioata aia de telecomandă, când în sfârşit am dat de ea. Am tastat codul şi uşa de la garaj s-a deschis uşor fără să facă prea mult zgomot. Am intrat prima, Rose şi Alice încă în spatele meu. Mi-am parcat maşina la locul pe care îl inaugurasem cu o zi înainte. Când am coborât m-am uitat în jur să le văd şi pe cele două prietene ale mele, dar se evaporaseră din maşinile lor. Când mi-am aruncat ochii pe maşina tatei, maşină pe care o folosea exclusiv la drumuri lungi, un Bugatti Veyron le-am văzut pe cele două făcând crize şi ridicând în slăvi maşina aceea. Am chicotit, dar nu m-am putut abţine, aşa că am izbucnit în cel mai tare râs de pe faţa planetei. Eram aproape incontrolabilă, dar nu mai conta. Nu puteam să descriu imaginea pe care o aveam în minte. Feţele lor, de nepreţuit. Eram practic la un circ, iar eu eram cel mai gălăgios spectator văzut vreodată. Nu mai puteam! Râdeam din nou şi din nou.

– Bella! Swan! Eşti nebună? Au întrebat în cor „nebunele de maşini no. 1”

– N-nu. D-dar. A-ar. F-fi. T-trebuit. S-să. V-vă. V-vedeţi. FEŢELE! A fost criminal! Nu reuşeam să mă controlez, vorbeam printre sughiţuri, nu mai râsesem aşa de când… nimic.

Au început şi ele să râdă cu mine. Casa lui Charlie nu era mică, era a dracului de mare. Când am ajuns aici în prima zi nu ştiam în ce direcţie să o apuc pentru a nu mă rătăcii. Charlie fusese promovat la un an după ce mama îl părăsise. Era de acum şeful poliţiei din Port Angeles şi un om foarte contactat de poliţia din Seattle atunci când aveau cazuri fără deznodământ. Charlie se specializase pe crime şi sinucideri. Era un fel de angajat al FBI-ului numai că era sub acoperire. Îmi plăcea slujba lui, îl vedeam foarte rar, iar asta era un plus pentru mine. Când am intrat în sufragerie le-am prezentat fetelor prietenul cel mai bun al tatei – plasma cumpărată acum două luni. Iubea plasma aceea. Casa era aranjată cu bun gust, pentru că atunci când aveam paisprezece ani i-am angajat tatei un designer. A fost cel mai bun pe care îl văzusem până atunci. A făcut din ponosita şi oribila casă a tatei un palat perfect pentru o prinţesă.

Mobilă era mai puţină, o canapea deasupra căreia atârna un tablou mai vulgar, o canapea în formă de litera „U”. culorile erau calde, portocaliu, crem, verde, alb; aveam până şi un colţ de alb şi negru, colţul meu cum îl numisem acum câţiva ani. L-am sunat pe tata, timp în care fetele s-au făcut comode. Le-am indicat unde se afla bucătăria şi le-am îndemnat să meargă şi să îşi aducă suc sau ceva.

„Bună, sunt Charlie Swan, nu pot răspunde acum aşa că te rog lasă un mesaj după semnalul sonor! Poliţia din Port Angeles şi Seattle vă veghează!”

– Huh, bună tată, sunt Bella! Aaa, peste trei zile este ziua mea şi fetele de la şcoală, Alice Cullen şi Rosalie Hale, s-au gândit să facem o petrecere la noi acasă. Voiam să te anunţ. Cât despre spart lucruri şi toate cele, nu îţi face griji, vom ţine petrecerea în curtea din spate, la piscină şi eventual la leagăne. Te pup, vorbim!

După ce am terminat cu tata, am mers în bucătărie după Alice şi Rose care se pierduseră se pare.

– Alice! Rose! Unde sunteţi?

– Cred că într-un dormitor! Nu prea îmi dau seama! Mi-a răspuns Rose. Alice e cu mine. Aaa, pereţii sunt vişinii, patul e de două persoane şi cu o cuvertură aurie…

– Acela e dormitorul meu. Vedeţi ce atingeţi pe acolo! Am îngăimat eu.

Am luat-o la fugă pe scări până când am ajuns în dormitorul meu.

– Rose! Am zis prima uşă de la PARTER, pe stânga, aia e bucătăria.

– Ştiu, dar Alice avea chef de plimbat… ştii cum e ea.

– Da, ştiu, dar unde e ACUM?

– Aici!!!! La tine în dulapul gigantic! Bella, mincinoasă mică, parcă nu îţi plăcea moda!

Fir-ar, fusesem descoperită! Dulapul meu gigantic, era de fapt o cameră pe care eu o transformasem în dulap. Hehehe, să zicem că aveam peste două mii de articole de îmbrăcat, două sute de încălţări şi multe, dar multe rochii de petreceri. Sper doar că nu observase cardurile de credit.

– Ce dracu’ sunt astea? Nici eu nu am atâtea!

– La dracu’, le-ai găsit şi pe alea.

– O fi fost şi greu rău! Adevărul este că nu aş fi văzut niciodată suportul acela imens de pe perete cu un teanc de douăzeci şi cinci de centimetrii făcut numai din carduri. Câte ai? O sută?

– O sută opt, am mormăit eu.

Linişte! O şocasem pe Alice, eu Isabella Swan.

– BELLAAAAA! Îmi dai mie patul tău? Ar fi de folos când ar venit Emmet pe la mine. Mi-a rupt deja patul pe care îl cumpărasem de numai două săptămâni!

– NU! EŞTI NEBUNĂ? ÎN BUCĂTĂRIE AMÂNDOUĂ! ACUM! Am strigat eu! Fetele astea erau mai rău ca termitele!

Le-am „aruncat” în bucătăria imensă în care găteam ori de câte ori eram frustrată şi am început să le fac morală.

– Nu intraţi niciodată la cineva în casă pentru a-i scotoci camera, găsi lucrurile care erau ascunse..

– Dar cardurile erau la vedere…

– Nici un dar! Aşadar nu vă urcaţi în patul meu şi vă imaginaţi că sunteţi în toiul unei partide de sex…

– Dar Emmet chiar mi-a rupt patul!

– Nici un DAR! Arghhh! Meritaţi bătute!

– ŞTIIIIIIIIIIIIM!

Şi asta fusese tot. S-au aruncat în braţele mele amândouă. Părul lui Alice mirosea a lavandă, pe când a lui Rose a trandafiri, sau poate era fructul pasiunii?

– Suntem iertate? Au întrebat amândouă în acelaşi timp!

– Dap, iertate. Am răspuns eu învinsă. De ce eu?

Bucătăria era în nuanţe de maro închis, cu un frigider gigantic, pregătit ăn orice moment să cadă pe tine, pentru că era mereu prea plin şi nimeni nu se prea omora cu mâncarea în casa noastră. L-am deschis şi am luat rapid o sticlă de Cola pe care am desfăcut-o şi am băut direct din ea. Le-am turnat şi fetelor în pahare separate, se pare că nu eram singura însetată, au mai cerut şi ele a doua porţie. Mi-am turnat şi eu un pahar, dar după ce l-am umplut am băut tot din sticlă. Fetele iar s-au pus pe râs. Îmi era sete!

Am simţit vibraţii în buzunar şi mi-am scos IPhone-ul să răspund. Era un număr necunoscut!

– Alo?

– Bella? Sunt Jasper! Unde ne întâlnim? Noi am terminat tot.

– Bună Jasper! La mine acasă! Ştiţi unde stau, nu?

– Da, venim acum! Pregăteşte-o pe Rose, Emmet e în călduri.

– Siiigur că da! În nici un caz în casa mea.

– Ok, ciao!

– Bye!

Am aruncat cu telefonul pe blatul mobilei din bucătărie şi le-am făcut semn fetelor să mă urmeze. Le-am povestit de Emmet şi faza „prin care trecea”, moment în care Rose a roşit, iar Alice a făcut ochii mari. OK, exagerasem… dar era adevărat! Am râs. Iar!

Le-am prezentat curtea din spate. Era locul unde mă simţeam cel mai bine. Aveam până şi un hamac numai al meu. piscina nu era mare, avea cinci metrii lungime şi doi metrii şi jumătate adâncime. Le-am arătat fetelor depozitul unde ţineam şezlongurile, iar Alice a avut o viziune despre cum ar arăta petrecerea. A început să facă schiţe pe jos cu degetul, până când i-am adus nişte coli şi pixuri. Avea o idee genială, care necesita luminiţe peste tot, mai mult şezlonguri (slavă cerului că aveam destule) şi nici un părinte prin preajmă.

am lăsat-o să îşi termine schiţele şi a rămas că a doua zi aveam să punem în practică totul. Iar Emmet şi Jasper ne vor ajuta. Poate voi mai convinge şi eu câţiva băieţi.

După nici douăzeci de minute au aterizat şi băieţii. Le-am arătat unde să ascundă băutura şi mai ales unde să pună toată mâncarea pe care o luaseră. L-am întrebat pe Emmet dacă luase ce spusesem eu, şi mi-a făcut copilăreşte cu ochiul în semn că da. Am zâmbit.

– Alice, Rose, Jasper ştiu că voi nu fumaţi, dar ce ar fi să încercaţi? Am zâmbit eu din nou drăceşte!

– NU! Au răspuns Alice şi Rose în acelaşi timp!

– Eu am fumat, mai demult, s-a destăinuit Jasper, cu Emmet.

– Nu pot să cred! A ciripit Alice!

– N-am crezut că ar fi ceva important, de aceea nu ţi-am spus. Scuze, şi a sărutat-o leneş pe frunte.

Eu i-am cerut lui Emmet ţigările şi mi-am aprins una. Emmet rânjea la mine, în semn că ar vrea şi el, iar Rosalie rânjea la el, în semn de „nici să nu îndrăzneşti, kid, nu ştii cu cine te pui”.

Am renunţat după primele trei fumuri. Nu mai aveau acelaşi interes ca în Phoenix. Toată lumea mi-a zâmbit încurajator.

– Fraţilor, nu sunt dependentă! I-am mustrat eu.

– Soro, ne pasă de tine, au murmurat toţi.

Am tăcut! În timp ce păstram un moment de reculegere mi-am auzit telefonul sunând din bucătărie. I-am lăsat pe toţi în sufragerie şi am luat-o la goană până când am ajuns, exact în ultimul moment. Era Charlie.

– Alo? Tată?

– Bells, ce faci?

– Bine, acasă, cu Alice, Rose, Jasper şi Emmet!

– Foarte bine! Bells eu nu pot ajunge în seara asta acasă, a apărut un alt caz de crimă şi trebuie să interoghez presupusul asasin, dar va mai dura, probabil voi ajunge mâine seară!

– Dar tată, de abia ai ieşit din spital (acum două săptămâni dar nu se pune) nu poţi să lucrezi peste program! Eşti încă slăbit!

– O să am grijă, scumpo! Nu îţi face griji. Camerele de oaspeţi sunt curate, aşa că ai unde să îi cazezi pe toţi dacă pot să rămână. Băieţii îi trimiţi acasă, ai înţeles?

– Tată! Sunt fraţi, nu o să facă nimic!

– Ah, da, corect! Scuzele mele. Păi atunci distracţie plăcută! Aa, da, legat de petrecere, ai acordul meu. Oricum o să lucrez în noaptea aceea! Scuze!

– Nu-i nimic! Serviciu uşor, tati!

– Noapte bună, Bells!

Am lăsat telefonul tot în bucătărie şi am alergat să le dau vestea cea bună celorlalţi!

– Băieţi, nu o să vă vină să credeţi! Avem casa doar pentru noi în seara asta şi poimâine seară! Yuhuuuuuuuuuuuuuu!

– Glumeşti?????? Întrebă şocat Emmet.

– Ooooo da! Genial!!! Asta era micuţa mea Alice.

– Super-tare! Jasper, mereu după iubita lui Alice.

– Îţi iubesc tatăl! Rosalie, sa nu cumva să îndrăzneşti să te dai la el.

– Şi eu!!! Am răspuns eu tuturor!

Cu toţii au mers să le spună părinţilor! Desigur că toţi părinţii au fost de acord. Doar erau Fraţii Cullen şi Hale şi eu, Isabella Swan, fata şerifului – cuminţenia întruchipată.

Am stat treji până la patru dimineaţa, am jucat adevăr sau provocare, cărţi, remi şi poker. A fost tare, mai puţin atunci când am realizat cu toţii că a doua zi avem şcoală! Alice a dormit cu mine, Jasper a dormit în camera de oaspeţi unu, Rose şi Emmet în camera de oaspeţi doi. Eram sigură că nu aveau ce să mai facă, căci erau mult prea obosiţi. Le-am urat tuturor noapte bună şi am stins luminile în acelaşi timp. Aveam o zi lungă mâine. Invitaţiile… pe cine şi pe cine nu invităm… cu siguranţă Cullen nu e invitat.

______________________________________________

In primul rand acest capitol a fost o harababura totala. Gaby a scris cate ceva la Edward’s POv, eu la Bella’s POv si asa au reyultat 13 pagini de word, scrise cu font Calibri si size: 12. ..Genial! scuzati eventualele greseli, dar sunt cam ratutita azi…in fine, spuneti’mi daca am facut vreo greseala si lasati’va parerea!

Theo~

P.S. Intr-o post special o sa vedeti masinile, rochiile, casa Bellei, sufrageriile, dormitorul…totul! Stati pe aproape!

Advertisements

20 responses

  1. Prima:D:D
    soooper cap;)
    mi-a placut mult…
    astept next
    PS:Vezi ca ti-am lasat un cadou;)

    July 18, 2010 at 5:21 PM

  2. Zipyღ

    nemaipomenit
    :))
    emmett este tare(in calduri zici?)
    =))
    imi place Bella voastra…….tare malefica
    si vai au casa numai pt ei
    ooo…….si tare a fost faza cu patul rose:))
    – BELLAAAAA! Îmi dai mie patul tău? Ar fi de folos când ar venit Emmet pe la mine. Mi-a rupt deja patul pe care îl cumpărasem de numai două săptămâni!
    =))
    cat am ras:))
    si ed asta cat tupeu pe el
    nesi
    abia astept nextul:))

    July 18, 2010 at 6:20 PM

  3. TOT NU V-AM IERTAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    July 18, 2010 at 8:53 PM

  4. irina

    Super tare,naspa ca Edward iara s-a suparat si iara se poarta ca un bou,
    Faza tare cu sarutul:)),tot timpul intra Carlisle peste ei=))
    De abia ast petrecerea Bellei,presupun ca o sa vina si Edward chiar daca ea zice ca nu-l invita,vine el si fara invitatie.
    Spor la scris fetele…KISSES

    July 19, 2010 at 9:21 AM

  5. incepusem sa imi fac iluzii cand am a zis Ed ca se schimba!chiar si-a luat si o carte? wow:)) Abia astept petrecerea Bellei si sper ca se intampla ceva intre ea si Edward,nu?ar fi chiar fain.
    Bafta la scris >:D:D<

    July 19, 2010 at 12:03 PM

  6. dia

    pe cand cap urmator?

    July 19, 2010 at 12:05 PM

    • Theo~

      Hello Dia, well inca nu stiu sa iti dau un raspuns legat de capitolul urmator, de aceea l-am si lungit pe acesta atat de mult…sa iti explic de ce nu stiu pe cand urmatorul capitol? ei bine, mi-am amintit ca mi-am neglijat si eu cititoarele, cele de la O Straina, One Scary Happy ending..etc..si m-am pus pe scris…ideea este ca tocmai am fost acceptata intr/un program de voluntariat..asha ca uite cum s-a dus timpul meu scuze! Love & Hugs, Theo~

      July 19, 2010 at 2:25 PM

  7. Incredibil capitolul :)) :))
    Bella seamana mult cu Emmett :)) Amandoi sunt la fel de zapaciti :)) :))
    Aiurea…Edward tot nu s-a schimbat 😐 Tot idiot a ramasa X(
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

    July 19, 2010 at 2:04 PM

  8. Marfa capitolul:X
    Abia astept next-ul:X
    Bafta>:D<

    July 19, 2010 at 6:50 PM

  9. nik

    incepusem sa cred ca edward s-a schimbat!!! a citit o carte??el??
    emmett in calduri!:)):))):))
    “- BELLAAAAA! Îmi dai mie patul tău? Ar fi de folos când ar venit Emmett pe la mine. Mi-a rupt deja patul pe care îl cumpărasem de numai două săptămâni!” :))):)))
    superb capitolul:X:X:X:X:X:X
    abia ast next:*:*:*:*>:D<

    July 19, 2010 at 10:48 PM

  10. Bya(BB)

    ai primit un pumn!!Pardon,cadou

    http://www.siamofanfiction2.wordpress.com

    July 20, 2010 at 1:06 AM

  11. Pukka

    superb cap :x:x:x
    sper sa vina destul de rpd nextul….petrecerea 😉
    si nush dc presimt k ed desi nu o sa fie invitat o sa isi fak aparitia :)))))
    spor la scris in continuare fetelor…..tineti`o tot asa 😀
    kisses & hugs
    >:D<
    :*:*:*

    July 20, 2010 at 11:49 PM

  12. Øaиa ♥

    oohh [:>] party party party! [\:D/] apare si Edward neinvitat? [;;)]
    :*:*:*

    July 21, 2010 at 3:50 PM

  13. nu stiu ce am in ultima vreme,dar citesc si gandul imi e in alta parte.totusi am reusit sa fiu atenta la ce am citit,am vazut si postul cu camerele,baile,hainele,masinile,atc…sunt superbe,si capitolul la fel..ma bucur ca ati postat(desi eu am ajuns cam tz pe aici:D)bafta la scris si inspiratie

    July 22, 2010 at 12:45 AM

  14. ft tare cap:X
    deabia ast sa vad cum o sa fie petrecerea:X

    July 23, 2010 at 1:53 PM

  15. annamarya92

    superb capitolul
    ce ma enerveaza EdwardX(X(X(
    Bella…e asa de nebuna…imi place mult de ea
    saracu Emmett,e in calduri=))):)):))
    abia ast next:*:*:*

    July 23, 2010 at 6:04 PM

  16. edward e ceva de genul”lupu’ isi schimba blana dar naravul ba!”…..e cam enervant
    mi-a placut partea cu “salvareajigodiilor.com”….daca ar exista si in realitate……
    de-abia ast nextu!:X:X:X:X:X:X
    app…..super casele!le ador !:X:X:X:X:X:X:X:X
    pupici :*:*:*:*:*:*

    July 25, 2010 at 3:38 PM

  17. Mi-au placut mult planurile lor de petrecere>:D<
    Si faza cu tigarile:))
    Emmett in calduri=))

    August 4, 2010 at 5:48 PM

  18. Mda… mult a mai rezistat Edward…
    Emmett e in calduri??? wow…
    planurile de petrecere promit multe…
    gata… trec la nextul>>> 🙂

    August 4, 2010 at 9:30 PM

  19. justme

    si nextu fiind cand ?

    December 26, 2010 at 1:36 AM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s