Capitolul 3

Capitolul 3

Lumina albă se ivise de nicăieri. Eram pur şi simplu speriat de lumina care mă înconjurase în mai puţin de trei secunde. Nu îmi aminteam mare lucru doar frânturi, lucruri care păreau decupate dintr-un film horror, numai că eu, Edward Cullen, eram personajul principal. Ştiam că deschisesem ochii, dar ce văzusem lângă patul de lângă mine mă făcuse să realizez că trebuia să îi închid la fel de repede cum îi deschisesem.

„Băiatul e rănit grav! Cred că are fracturi multiple. Mâna dreaptă şi piciorul stâng par rupte. Iar capul sângerează. Aduceţi-mi targa!”

Că tot îmi amintisem, capul parcă stătea să îmi explodeze în orice secundă, iar eu nu puteam face nimic. Mâinile şi picioarele le simţeam vag, probabil tata mă sedase, sau îmi dăduse morfină ca să nu mai simt durerea.

„Şeriful Swan nu are mare lucru. Este lovit la cap şi are câteva contuzii, în rest e bine! Dar este inconştient!”

Sirenele ambulanţelor şi ale maşinilor de poliţie îmi stăruiau în cap. voiam să le alung, dar probabil suferisem vreun şoc post-traumatic, care mă împiedica să îmi reamintesc totul dintr-o dată, lăsându-mi corpul şi mintea să se acomodeze mai întâi cu ideea că făcusem un accident. Dar la dracu’ cu asta! Voiam să ştiu ce făcusem în întregime. Fusese vina mea, şi totul pentru că nu fusesem în stare să fiu atent la drum. Făcusem multe tâmpenii la viaţa mea, dar asta le întrecea pe toate. Numai gândul la mama cu ochii în lacrimi, iar faţa tatălui meu supărată, mă făceau să îmi doresc să dispar o dată pentru totdeauna după faţa pământului. Eram în stare să mă ridic din pat şi să dispar din acea rezervă doar să nu mai aud nimic din ceea ce îmi urla conştiinţa. Am acceptat până la urmă adevărul. O făcusem de oaie.

Imagini din trecut îmi reveneau în minte, în încercarea disperată a creierului meu de a mă feri de şocul după accident, numai că aceste imagini din trecutul meu mă făceau să retrăiesc idioţeniile pe care le făcusem, din nou şi din nou.

„

–        Edward eşti bine? Îmi şoptise Tanya.

–        Da, chiar foarte bine. Doar că, ei bine, aseară am făcut-o de oaie. Am stat la Eric acasă până la patru dimineaţă. Am băut şi miroseam îngrozitor a alcool când am ajuns acasă. Mama s-a supărat pe mine.

–        Stai liniştit! Esme este o mamă cum nu ai să mai întâlneşti vreodată. Sunt sigură că o să te ierte!

Vocea Tanyei mă calma, dar totodată mă simţeam singur. Tanya era verişoara mea, la fel şi Maria. Erau amândouă majore, iar părinţii lor, Lucas şi Tarra, decedaseră în urma unui accident când ele de abia împliniseră zece ani. Erau gemene. Fuseseră crescute de mătuşa lor Elizabeth, dar când au împlinit douăzeci şi unu de ani s-au mutat în vechea casă în care copilăriseră. Şi-au făcut un viitor din nimic. Tanya este avocată, iar Maria arhitect.”

Ahhh, durerea de cap se amplifica cu fiecare amintire care ieşea la suprafaţă.

„

–          Edward! Sunt aici!!!

–          Unde! Victoria, iubirea mea, nu te găsesc! Iar te-ai ascuns după un copac imens? Strigam eu din toţi plămânii mei.

–          Nu! Sunt aici! Haide Eddie! Trebuie să mă găseşti! Sunt aici! Aici lângă tineeeee….”

Victoria fusese o trădătoare, nu din cauza ei mă schimbasem, dar şi ea contribuise mult la deciziile pe care le făcusem după despărţirea de ea. Mă durea să ştiu că mă înşelase, dar până la urmă nu eram pentru ea decât un ţânc netot şi idiot!

„

–          Eddie, mă poţi săruta? Am nevoie de tine!

O Victoria în lacrimi fusese mereu punctul meu slab. Mi-am zdrobit buzele de ale ei în încercarea disperată de a o satisface. Diferenţa de trei ani dintre noi nu mi-a provocat niciodată idei prea bune. Şi, ca de obicei, avusesem dreptate.

–          Victoria, am răsuflat eu, ştii că te iubesc, nu?

–          Da! Şi eu….”

Minciuni! Totul fusese doar o mare minciună! Viaţa mea. Prietenii mei. Totul.

Trebuia să mă schimb! Şi trebuia să o fac pentru că mă săturasem de curvarul care devenisem, de idioţenia pe care o atrăgeam în jurul meu, de tot! Voiam să le arăt oamenilor că pot să fiu şi altfel, că pot să fiu … bun. Pentru că eram. Ştiam asta, nu trebuia să mă auto-conving pe mine însumi mai întâi. Eram… eu. Viaţa mea nu fusese complicată, doar eu fusesem complicat. Mă prefăcusem că nu o înţeleg, aşa că mi-a întors spatele, dar acum, când în sfârşit am realizat ce era adevărat şi ce nu, speram doar să nu fie prea târziu.

Am păstrat liniştea pentru o secundă. Voiam să fiu doar eu.

Zgomot de paşi s-a auzit venind dintre coridor, am presupus, nedorind să deschid ochii pentru a da ochii cu lumea reală! Aproape am sărit din pat, cu tot cu bandaje şi tot tacâmul, când am auzit vocea furioasă a Bellei. Avea de gând să mă omoare, fără măcar să ştie că încercam să mă schimb.

–          … ştiu cine este. Este baiatul meu, Edward..

Vocea tatei mă făcuse să mă sperii şi mai tare. Simţeam cum inima pulsează din ce în ce mai tare, iar nenorocitul de aparat de monitorizat inima îmi dovedea asta. Făcea ca zgomotul inimii mele să se audă în tot salonul.

Tocmai îmi semnasem, cu sânge, sentinţa la moarte.

–          Idiotule, nesuferitule, copil fiţos şi neatent! Uite ce i-ai făcut tatălui meu! Ipocrit cu faţa de porc! O să te urăsc toată viaţa mea!

Urla o Bella mai furioasă ca oricând. Era nouă, dar asta sigur nu o împiedica să îşi arate „emoţiile” pe care le avea pentru un imbecil ca mine, care aproape îi omorâse tatăl. Ploaia de palme care se abătuse asupra mea, m-a făcut să strâng şi mai tare din ochi, să suport durerea mai mult. Nu voiam să mor de la accident, oricum nu aveam cum să o mai fac acum, aveam să mor de mâna ei. Am simţit totuşi cum ploaia s-a mai rărit, dar când am deschis ochii, am văzut o altă Bella pe care nu o mai văzusem până atunci. Una slabă, cu părul pe faţă şi ud de la lacrimi. Râuri de lacrimi şi strigăte de supărare părăsindu-i buzele, o făceau să pară o zeitate. Buzele roşii de la plâns, ochii închişi, obrajii uzi… totul o făceau să pară ireal de frumoasă. Nu mai văzusem niciodată o fată aşa, atât de imposibil de irezistibilă. Charlie era la stânga mea, iar Bella se afla între paturile noastre. Puritatea ei, chiar dacă juca dur, m-au făcut să o vreau. Eram un egoist, nu puteam să mă abţin. Frumuseţea ei storsese toată vlaga din mine. Am reuşit să îmi ridic mâna stângă, şi din fericire cea sănătoasă, şi am apucat-o de mâna dreaptă cu care se sprijinise pe patul meu. Am tras-o atât de repede spre mine încât nici nu a realizat ce s-a întâmplat decât după ce buzele mele erau deja zdrobite de ale ei.

Palma pe care am primit-o m-a durut mai mult decât toate celelalte la un loc.

“Şi…pot să îl văd? Unde este?” L-am întrebat pe Domnul Doctor Cullen. Hmm, oare este rudă cu nesimţitul ala de Edward. Probabil, nu poate fi o coincidenţă de nume într-un oraş atât de mic.

„Da, desigur că poţi să îl vezi. Te rog urmează-mă. Dar nu poţi să intrii decât tu.”

M-am uitat la Jake cu ochi scuzători.

„Este în regulă Bells, du-te, te aştept aici.”

„Bine Jake. Mersi.” I-am şoptit la ureche în timp ce îl îmbrăţişam. Apoi am plecat cu Domnul Doctor.

L-am urmat până în faţa unei uşi, unde s-a oprit înainte să putem intra. De ce naibii s-a oprit? Ahh, îmi pierd răbdarea dacă nu îl văd acum pe Charlie să mă asigur cu proprii mei ochi că este in regulă.

„Înainte să intrăm vreau să îţi spun că mai este cineva in acest salon cu el. Este cel cu care a făcut accident. Acum, te rog, calmează-te.” A spus când a vazut că am început să mă înfurii.

Am tot dreptul din lume să mă înfurii. Oh, numai să îl am în faţa ochilor şi îl omor.

„Băiatul este grav rănit, are foarte multe fracturi, mâna sa dreapta şi piciorul stâng sunt rupte, şi s-a lovit la cap. Te rog nu sări pe el, l-ai putea răni şi mai rău decât este deja.”

Oh, asta îmi doresc cel mai mult acum. Normal, asta după ce reuşesc să intru în acel salon o dată.

„Am înteles Doctore Cullen, dar nu vă pot promite nimic. Mai ales după ce o să aflu cine este.” I-am spus, în acelaşi timp făcându-mi un plan de acţiune. „Dumneavoastră ştiţi cine este nu?” L-am întrebat curioasă.

„Te rog, spune-mi Carlisle. Şi da, ştiu cine este.” A făcut o pauză scurtă înainte să răspundă. „Este baiatul meu, Edward…Bella!” Dar eu deja nu îl mai ascultam. Trecusem pe lângă el şi am intrat în  salon furioasă.

Acolo erau două paturi. Pe cel de la fereastră era Cullen, şi în cel de lângă uşă era tata. M-am dus direct la nătângul ăla. Trebuia să fie el. De parcă nu mi-a ajuns cât l-am văzut astăzi la şcoală.

„Idiotule, nesuferitule, copil fiţos şi neatent! Uite ce i-ai făcut tatălui meu! Ipocrit cu faţa de porc! O să te urăsc toată viaţa mea!” Am început eu să ţip la el. Dar, în acelaşi timp îl pălmuiam pe unde apucam, dar având puţină grijă la tuburi si la fire. Nu vroiam să stric ceva de-al spitalului, ci doar pe el.

Vroiam să îmi simtă furia care s-a adunat  într-un colţişor al creierului meu pentru el până acum, de la evenimentele de la şcoala, de cand a trebuit să îl văd pe el încercând să flirteze cu mine, până acum. Ahh, de ce a trebuit să se nască un aşa arogant ca el? Nu putea să fie şi el un simplu baiat, normal. De exemplu, ca Jasper sau Emmett. Deşi mă îndoiesc că l-ar putea întrece cineva pe Emmett la glume, şi pe Jasper cineva la calmul cu care tratează mereu o situaţie.

Încercam să îmi distrag atenţia de la cele ce se întâmplaseră cu Charlie, dar lacrimile nu au întârziat să apară. Le simţeam reci pe obrajii mei îmbujoraţi de la bătaia cu idiotul de Cullen.

Brusc, am simţit cum mâna mea nu mai stătea pe patul lui, ci era trasă de ceva în jos. Am simţit o pereche de buze peste ale mele. Javra asta chiar vroia să moară? L-am plesnit! Era un dobitoc!

Totuşi, un plan de răzbunare a încolţit în mintea mea. După ce l-am plesnit, mi-am aşezat mâna leneşă pe faţa lui, atingându-i faţa de sus în jos. Am simţit cum o lacrimă s-a rostogolit pe obrazul meu drept, iar apoi am văzut-o căzând pe obrazul său stâng. M-am aplecat uşor asupra lui şi cu limba am reuşit să îmi iau  lacrima înapoi! O să vezi tu Cullen. Mai bine mureai în accident decât să te pui cu mine.

Am tras o linie de sub ochiul său stâng până când am ajuns la gură. Mi-am strecurat limba în gura lui după care am făcut din acel sărut Raiul pe Pământ pentru orice băiat! Eram convinsă că nu avea să reziste mult. Şi avusesem dreptate. A fost primul care a tânjit după aer.

Am zâmbit! Şi acesta e doar începutul. O să vezi tu!

Un tuşit mi-a reamintit că tatăl lui Edward nu părăsise încăperea pe parcursul răzbunării mele şi idioţeniei fiului său.

„Mă scuzaţi, doar că, ei bine, el m-a provocat!” am remarcat eu, exasperată de privirea de tristeţe din ochii lui.

„Cred că o merita. Cel mai bun leac împotriva lui este….acela că nu există.” Mi-a replicat scurt Carlisle.

Am trecut de la patul lui Edward la patul tatei în mai puţin de o secundă. L-am analizat, încercând să nu îl mişc. Evaluam pagubele când am observat că ochii săi s-au mişcat. L-am anunţat pe doctor, urmărindu-i apoi fiecare mişcare a acestuia. Idiotul de lângă stătea şi se uita în gol pe peretele din faţa lui. Era mai idiot decât crezusem.

„Bells, tu eşti? Vino să te strâng în braţe!” cuvintele tatei aproape că m-au aruncat în a doua rundă cu lacrimi.

„Domnule Swan, cred ar fi mai bine dacă nu aţi face asta!” a spus doctorul repede. „Ar fi mai bine dacă aţi lua totul pas cu pas. Aţi suferit un accident!”

„Da…eram în drum spre Port Angeles… cineva cu maşina… mergea de parcă fusese prima dată când conducea…”

În sfârşit faţa lui Cullen se crispase. Stai, de ce îi urmăream mişcările? Mi-am întors privirile asupra tatei din nou.

„… mergea mult prea repede. Ilegal de repede.” A continuat tata… spusese totul dintr-o răsuflare. Cred că era extrem de extenuat.

„Tată, vrei ceva? Pot merge acasă să îţi aduc ceva?” am şoptit eu, speriată ca nu cumva vorbele mele să răsune prea tare, îmi era frică să nu se spargă, părea atât de slăbit atât de îmbătrânit!

„Aş vrea programul TV de săptămâna aceasta, şi o budincă de fragi, cum numai tu ştii să faci!” mi-a răspuns el, aproape incoerent.

„Domnul Swan are nevoie de odihnă. Îţi sugerez şi ţie să faci acelaşi lucru!” mi-a spus Carlisle întorcându-se spre mine. „Charlie va dormi aici, mâine dimineaţă îi vei putea aduce cele cerute.”

Şi cu astea a plecat. Nici măcar nu s-a uitat la fiul lui. Mă simţeam bine… şi totuşi îmi era… milă de el.

„Tu vrei ceva?” am suipat eu.

„Budincă… te rog!” i-a răspuns el încă privind peretele alb din faţa patului său.

Era retard? Am oftat.

„OK. Pa tată!”

Am plecat de lângă Charlie cu şi mai multe lacrimi în ochi. Eram absolut distrusă să îl văd aşa. La ieşirea din spital erau adunate toate asistentele chiorându-se la nu ştiu ce. nu le-am băgat în seamă, ci mi-am continuat drumul. Cuvintele superb, maşină scumpă, muşchi, bine făcut se repetau la intervale de nici două secunde. Când am văzut cine era subiectul discuţiei am chicotit.

„Jake! Vreau acasă!” am mormăit eu. Toate asistentele s-au întors către mine.

Când m-a văzut Jacob aşa, şi-a scos cămaşa şi a pus-o pe umerii mei, rămânând doar cu Jeansi pe el.

„Merci, Jake! Vreau acasă!” am mormăit eu pentru a doua oară.

„E bine? Tatăl tău, mă refer.” M-a întrebat el puţin precaut. Probabil observase lacrimile imprimate pe bluza mea galbenă.

„Da… Carlisle a zis că o să fie bine, dar că o să îl ţină sub observaţie până una alta.”

„Atunci vino să stai cu mine! Nu te pot lăsa singură în casa aia, Bella!”

Am făcut ochii mari. La asta chiar nu mă aşteptasem. Ideea de a rămâne singură într-o casă care avea să îmi amintească de Charlie tot timpul nu îmi surâdea, aşa că am acceptat oferta.

Jacob a pornit Ferrari-ul şi a plecat din curtea spitalului la nouăzeci la oră. Zgomotul produs de cauciucuri pe asfalt aproape că îţi tăia răsuflarea. Mă dureau, până şi pe mine, urechile.

Mă simţeam bine acoperită cu cămaşa lui Jacob. Era caldă şi mirosea a colonie scumpă.

„Jake, dacă îţi este frig pot să îţi dau cămaşa înapoi.” Am spus eu, fără tragere de inimă.

„E OK!” mi-a răspuns el. „Tu eşti mai importantă!”

Restul drumului am stat cuminte. Nu ştiam, de fapt nu îmi aminteam unde stă Jake. Dar nu ştiu cum am făcut, căci am adormit.

Nu ştiu cum am ajuns acasă la Jake, ştiu doar că atunci când m-am trezit, o pereche de mâini puternice erau încolăcite în jurul meu.

__________________________________

Hello Girls,

It’s me..Theo~

Here it comes the…third chapter…

Sorry for the delay…

Scuzati eventualele greseli, dar imi este un somn de nici nu vad tastatura, iar Gaby a mea a fost persecutata de surioara ei si a trebuit sa ma lase pe mine sa termin capitolul. Eu sper sa va placa. Gaby data viitoare tu scrii capitolul :))

A fost greu sa il scriu singura, pentru ca nu stiam daca ideile ii vor placea ei. Pana acum tot ce am scris a fost de comun acord. Initial dupa ce Edward o saruta pe Bella trebuiau sa se certe, dar apoi mi-am amintit de un factor important – tatal lui Edward, Carlisle. El nu plecase din salon, asa ca vazuse totul. Cineva avea de dat o explicatie…

Apropo, imi pare rau ca este mai scurt decat celelalte, dar pur si simplu eu mor de somn aici :))! Cine face cinste cu o Cola sau un Expresso?

Comment & Rate!

Theo~  (:|